Opinii

Înainte de a fi nemulţumiţi de această nouă scumpire, ar trebui să înţelegem că ridicarea, transportarea, depozitarea şi reciclarea deşeurilor pe care le producem sunt operaţiuni din ce în ce mai costisitoare. În plus, cred că sunteţi cu toţii conştienţi că producem tot mai multe deşeuri şi pe undeva era normal să ni se ceară mai mulţi bani pentru a fi scăpaţi de ele. Dacă ar fi să plătim după cât poluăm, ar trebui să plătim facturi de 10 ori mai mari...

E momentul să ne gândim la deschidere, nu la noi închideri. Nu doar pentru că economiile se clatină şi oamenii o iau razna, ci şi pentru că, pur şi simplu, situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit. De la peste 10.000 noi cazuri descoperite zilnic în toamnă, am coborât la 2.000-3.000/zi, cu mai puţin de 1.000 de pacienţi în ATI şi sub 100 de decese. În Oradea, de la 450 de pacienţi, în spitalul Covid sunt mai puţin de 200...

Oamenii nu ar trebui să fie nervoşi neapărat pe scumpire, ci pe faptul că Primăria, tot din banii lor, a plătit în patru ani aproape 6 milioane de euro penalizări pentru că nu colectăm aşa cum ne cere UE. Aici sunt banii noştri! Ne plac fondurile nerambursabile, dar detestăm să respectăm condiţiile de aderare asumate de Statul Român.

Diferenţa dintre Forin Cîţu şi Ludovic Orban e precum aceea dintr-un rocker veritabil şi ceea ce ilustrează porecla de Şică Mandolină ce s-a lipit de şeful liberalilor, de când cu prestaţiile sale artistice îndoielnice de prin emisiunile TV, menite să mai aducă o brumă de popularitate. E diferenţa între sunetul grav al unei chitare electrice şi acordul fals al unei mandoline prost manevrate, de un artist preocupat mai degrabă de reacţiile publicului decât de sonorităţile propriei creaţii...

Peste 400.000 de oameni din turism și birturi fac foamea de când cu pandemia asta, în timp ce angajații de la Metrou și alți bugetari de lux ies în stradă pentru mărirea salariilor și perpetuarea sporurilor. Clivajul între bugetar și angajatul la patron este evident și scandalos!

Fac un apel fierbinte orădenilor de a supune dezbaterii publice problemele apărute în transportul în comun. Este vorba de situaţia scandaloasă de la metroul bucureştean, unde angajaţii sunt revoltaţi că Ministerul se leagă de salariile lor nesimţite.

Ieşirea publică recentă a actorului Dragoş Bucur pe tema pandemiei e similară cu cea a lui Dan Bittman de acum câteva luni. Amândoi au avut poziţii anti-mască, anti-vaccin, anti-sistem, ambii au bagatelizat boala care pe unii i-a ras, iar pe alţii i-a pus la lupte grele pentru supravieţuire. Ca un detaliu atenuator de vină, ambii îşi trag seva din industrii grav afectate de pandemie.

Cea mai nouă stea a politicii autohtone, Alianţa pentru Unirea Românilor, a tăiat în carne vie: i-a dat afară, miercurea trecută, pe deputatul de Bihor Mihai Lasca şi pe "mascota" Diana Şoşoacă. Lasca a fost exclus pentru că a "uitat" să-şi declare dosarele penale despre care BIHOREANUL a scris pe larg.

Imediat după Revoluţie, când Ion Iliescu şi-a scos oamenii din grote pentru a face ţăndări Bucureştiul, au apărut nişte pancarte mobilizatoare pe care scria "Moarte Intelectualilor!". De pe atunci au izbucnit clivaje între diverse categorii de români, iar acum am ajuns la faza luptei între cei care lucrează la privat şi cei care lucrează, sau, mă rog, ar trebui să lucreze, la stat.

Să nu fim naivi! Răscoala primarilor UDMR din Bihor, supărați pe regulamentul lui Ilie Bolojan privind întreținerea marginilor drumurilor, care le-ar încălca autonomia locală, nu are în ea nimic gospodăresc, administrativ, edilitar. Plângerea prealabilă prin care aceștia cer Consiliului Județean revocarea regulamentului e un act pregnant politic...

Iată că visul preşedintelui Ilie Bolojan de a avea toată puterea în Oradea şi în Judeţ se împlineşte. Odată tranşată problema prefectului PNL, în persoana lui Dumitru Ţiplea, toate ouăle puterii şi ale opoziţiei sunt în mâinile lui Bolojan. Aşa că, de acum înainte, tot ce se petrece, cu bune şi rele, va fi exclusiv meritul sau vina şefului de la CJ.

Am întrebat în ultima perioadă de restrişti mai mulţi copii de vârste diverse ce le lipseşte cel mai tare. Aproape toţi au spus "colegii de la şcoală". De aceea, probabil că primele zile în clase vor fi la fel de încărcate de bucurie ca primele zile de vacanţă din timpurile ante-pandemice, cu toate restricţiile, măştile, dezinfectantele şi distanţarea aferente. Va fi o combinaţie de firesc şi nefiresc, o readaptare la o rutină veche şi adaptare la ceva nou...

Mie mi-a plăcut cum s-a descurcat până acum inspectorul general şcolar Virgil Blage. Nu i-a tremurat mâna să le dea peste bot celor care se credeau mici „Dumnezei” prin şcoli din provincie şi în general a arătat că stăpâneşte problemele. Nu pot însă să-l aprob în noul scandal ce zguduie învăţământul liceal orădean...

Este clar că Ilie Bolojan copiază la Consiliul Judeţean modelul aplicat la Primăria Oradea. Şi în capitala judeţului a început cu eliminarea gunoaielor, mai întâi din organigramă, apoi de pe străzi. A trecut apoi la dureroasa şi controversata problemă a câinilor vagabonzi, şi iată că acelaşi algoritm îl aplică şi la Judeţ.

Ne facem cu dreapta semnul crucii, în timp ce cu stânga ne mângâiem bancnotele din buzunare. Ne dăm copiii la școli înalte, în timp ce îi obligăm să creadă în Moș Crăciun până la bătrânețe. Alegem cu inima și apoi ne plângem că ne doare mintea. Votăm oameni noi, crezând că vor fi altfel, iar apoi îi privim neputincioși cum se transformă în creaturi identice cu cei împotriva cărora s-au ridicat. Dăm mereu vina pe clasa conducătoare, fiindcă știm că nu ne bate nimeni.

Dacă tot ne obligă UE să reducem emisiile de carbon, hai să luăm autobuze electrice care să-i culeagă pe cei 10-20.000 de orădeni de pe dealuri! Cu această ocazie, s-ar putea scrie proiecte și pentru asfaltarea acestor zone și împușcăm doi iepuri dintr-o lovitură!

Guvernul Orban n-a făcut, de fapt, mare lucru. Nici măcar propagandă. A fost o mână de spoturi, bannere şi machete care au rulat din inerţie, invitând doar la răsfoire, zapare şi skip. Iar alegerile şi deznodământul schimbării guvernamentale au perpetuat această incoerenţă, fix când nu era cazul...

Amenajarea culoarului Nufărul-Cantemir, în paralel cu săpăturile din Centrul civic, va genera un şantier amplu ca întindere, atât în spaţiu cât şi în timp, ceea ce va testa din nou nervii şi răbdarea orădenilor. Există destule variante ocolitoare, e drept, dar chiar şi aşa, deranjul prin zonă va fi major. La fel ca în alte situaţii, publicul se va împărţi în două: cei care vor blestema şantierele cu betonul lor cu tot şi cu cine le-a făcut, respectiv cei care vor lăuda hărnicia edililor. Nu exclud apariţia unei a treia categorii...

Nu despre un echilibru de putere este vorba când inventariem motivele pentru care partidele îşi doresc Prefectura Bihor, ci despre puterea de a stopa ceea ce face partidul cel mai activ, prin reprezentantul său din fruntea administraţiei judeţene. Nu se caută, de fapt, un prefect care să reprezinte Guvernul, cum spune legea sec, ci un prefect care să-l frâneze pe Bolojan.

Nu mă îndoiesc că din cartierul francez Voltaire al Oradiei până în comuna campioană la asistați, Lugașu de Jos, a notoriului primar Sorban Levente, asistații social îi închină imnuri de „pomenire” noului președinte al Consiliului Județean, Ilie Bolojan. Căci, la cum arată planurile lui Bolojan, asistații vor ajunge în șanțuri nu doar când vin de la cârciumă, ci și când vor trebui să plivească buruienile...

Fac parte dintre cei vaccinaţi anti-Covid. Deocamdată cu prima doză, dar sunt optimist că vine şi rapelul. Fac parte, de asemenea, dintre cei care au fentat Covidul în mai multe rânduri de-a lungul celor 11 luni de când ne bântuie pandemia. Am evitat îmbolnăvirea de cel puţin cinci ori în urma unor "contacte directe" cu persoane despre care după două - trei zile aflam că erau infectate cu virusul.

Controversele din ultima vreme pe tema virusului, a pandemiei şi a vaccinului au scos în evidenţă diferenţe între oameni într-un mod mai de speriat decât vremea primelor alegeri libere de după 1989. Cei care au traversat acea perioadă ca adulţi îşi amintesc cu siguranţă cât de adânc intrase zâzania între prieteni, vecini şi rude pe tema politicii. Politica era un subiect nou şi savuros, o preocupare interzisă mulţi ani, şi reuşise să trezească în foarte mulţi oameni pasiuni nebănuite.

Dacă până acum câteva luni marea problemă a orădenilor era dacă noul stadion trebuie să aibă 25.000 de locuri sau mai puţine, acum se pune problema dacă vom mai avea un nou stadion. Şi asta nu neapărat pentru că mulţi miniştri de la Bucureşti se întreabă la ce ne trebuie stadion pe foametea asta, din moment ce n-avem echipă de fotbal...

De ani de zile, tot felul de lideri sindicali, "dascăli" şi politicieni (aceştia, nota bene, doar când se află în opoziţie) repetă ca pe o mantră că marea problemă a învăţământului românesc este "subfinanţarea" (la fel sunt prezentate lucrurile şi în ce priveşte sistemul sanitar) şi că n-o să avem o societate educată până când guvernele nu vor aloca 6% din PIB acestui sector. 

Recent, PSD-iştii bihoreni au repus pe tapet, şi bine au făcut, situaţia corecţiilor financiare aplicate de autoritatea de management din Ministerul Dezvoltării pentru două proiecte ale Oradiei pe fonduri europene. Numai pentru noua linie de tramvai riscăm să dăm din buzunarul nostru 58,7 milioane lei. Lecţia e cam scumpă, chit că aşa avem ocazia să simţim pe propria piele ce ar fi însemnat ca toate investiţiile să le fi plătit din bugetul local.

Avem în faţă 4 ani pe care analiştii îi numesc „de pace”, prezumând că noii aleşi vor lucra decent, nu cu gândul la următoarea campanie. Din păcate pentru visata pace, realitatea nu prea justifică, totuşi, optimismul. Ca dovadă, negocierile, formarea şi primii paşi ai noii şi heteroclitei coaliţii PNL, USR-PLUS, UDMR, partide care până mai ieri se detestau plenar: liberalii erau Ciuma Galbenă pentru pluserişti, aceştia sexo-marxişti pentru penelişti, singurul lucru ce-i unea şi pe unii, şi pe ceilalţi fiind certitudinea că udemeriştii sunt magyar PeSzeDe.

Mărturisesc că nu știam că Oradea a dat omenirii un campion olimpic. E vorba de Kabos Endre, care la Olimpiada din 1936 de la Berlin a câștigat o medalie de aur la scrimă. Vestea a fost dată de deputatul Szabó Ödön care propune să i se facă o statuie în Parcul 1 Decembrie și să se planteze un vlăstar al stejarului pe care l-a primit cu acea fericită ocazie...

Vestea că atacul de pe strada Oneștilor a avut martori şi că niciunul n-a intervenit în niciun fel pentru a schimba deznodământul a îngrozit, pe bună dreptate, oamenii. Cineva a remarcat că dacă unul dintre martori ar fi claxonat (aşa cum în alte împrejurări se întâmplă în trafic, adesea nemotivat sau, în orice caz, inutil), atenţia agresorului putea fi distrasă şi exista o probabilitate de a-şi înceta atacul. Eu însumi sunt de părere că oricare dintre persoanele aflate în cele trei maşini putea face chiar mai mult...

Avem un nume nou de stradă în Oradea - strada Sucevei a devenit Strada Evreilor Deportați. Nu e o denumire prea fericită, însă nici una care să poată fi combătută cu prea multă tărie, fiindcă, la aproape 80 de ani de la acele evenimente oribile, sentimentul generalizat de vină încă există... Dar, rememorând la nesfârșit oribilitățile trecutului, ne facem oare un viitor mai frumos? Putem spera că viața copiilor noștri va fi mai liniștită și lipsită de pericole dacă le picurăm întruna în creiere amintiri despre felurile îngrozitoare în care au murit părinții și bunicii lor?

Hoi la, hoi la, noi merem a corinda! / Anu’ ăsta-i tare prost, / Cum nici unu’ n-a mai fost. / N-a fost an, ci băşcălie, / Pe motiv de pandemie! / De va fi la fel la anu’, / Vom lua boabe cu toptanu’. / Ascultaţi a mea corindă: ...