Opinii

E vorba evident de domnul Florin Birta, primarul municipiului Oradea. Acum câteva zile, un adult care circula pe trotinetă a intrat în scena amplasată temporar în Piaţa Unirii. Omul s-a lovit zdravăn şi a explicat că din cauza întunericului nu a văzut-o. Eu mă mir chiar că a nimerit în Piaţa Unirii. La ce economie de lumină se face acolo, probabil o fi avut neamuri pe la Brăila.

A venit vara, oamenii pleacă în concedii, şeful Guvernului emite declaraţii aiuritoare despre cum l-au votat românii şi ministra Sănătăţii inventează noi structuri birocratice fără de care, spune ea, nu vom avea spitale.

Acţiunea de săptămâna trecută a transportatorilor, care aproape a paralizat traficul pe centura Oradiei, mi-a relevat încă o dată că protestele împotriva autorităţilor au cumva darul de a se întoarce tot împotriva oamenilor obişnuiţi. Să îi cerţi simbolic pe cei de la Bucureşti blocând vreme de câteva ceasuri traficul în Oradea, la ore de vârf, mi se pare o frecţie mai inutilă decât cea aplicată unui picior protetic.

Fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, actualmente şef peste şefii de post, se lăuda mai an că toate tronsoanele Autostrăzii Transilvania sunt atribuite. Dar când vine vorba de acest drum blestemat, e bine să nu zici "hop" nici dacă l-ai străbătut de cinci ori de la Oradea la Cluj, că precis apare ceva neprevăzut. De fapt, situaţia este dramatică şi are şanse să devină tragică.

O nouă competiție europeană fără România (campionatul european, în cazul de față) nu ne mai supără așa cum ne-ar fi supărat în anii 90, semn că ne-am obișnuit deja. De fapt, ce zic eu că ne-ar fi supărat? Pe vremea aceea ni s-ar fi părut de-a dreptul imposibil! Dar construcțiile trainice și strategiile pe termen lung nu se mai practică în sportul românesc decât sporadic, organizațiile și finanțatorii nu mai au răbdare, își doresc rezultate imediate. În cele mai multe cazuri se practică un soi de agricultură sportivă debilă - se plantează azi și se culege mâine.

Spuneam odată, cu părere de rău, că Oradea nu va fi niciodată cum e Clujul, referindu-mă în principal la diferenţa dintre universităţi. Acum spun că Oradea nu va fi niciodată ca Bucureştiul, dar din fericire, când văd ce mizerie este la ei în domeniul gunoaielor. Şi când spun gunoaie, nu mă refer doar la cele din pubele...

Românii au grijă mai mare de automobilul personal decât de propriul corp. Mașinile sunt duse la timp la revizii și la ITP nu doar pentru că le iubim mai mult decât pe noi înșine, ci și pentru că așa zice legea, iar dacă nu o respecți, faci buba la buzunar. Și aici ajungem la miezul problemei, un miez care frige mai tare decât centrul soarelui - legea! Imaginați-vă ce răzmeriță ar fi în țărișoară dacă toți cetățenii ar fi obligați („obligați”, nu „să aibă dreptul”) să facă o dată pe an un set integral de analize! Atunci să vezi discursuri despre dictatură medicală, nu ca acum, cu vaccinurile!

Nu bine s-a predat noua stradă pietonală Aurel Lazăr, că deja spoturile au început să fie sparte. Bilanțul este generos: 12 bucăți distruse, plus - semn că există un Dumnezeu al constructorilor - baia de ulei a unei mașini. Nu pot pricepe de ce, dacă tot facem spații pietonale, mai lăsăm mașinile să circule pe acolo.

Cam 8,5% dintre bihorenii care s-au prezentat la urne în decembrie 2020 și au votat AUR au contribuit la o premieră pe care, sunt singur, nu și-o doreau nici ei: Bihorul este primul județ cu un parlamentar condamnat în timpul mandatului pentru fapte de violență.

Puţine lucruri m-au scos din sărite şi m-au întristat mai tare decât o postare pe Facebook, de săptămâna trecută, a unui personaj public care se învârte pe la marginea politicii, prin zona aceea mlăştinoasă în care politichia se întâlneşte cu soră-sa mai mare, teologia. Personajul, al cărui nume nici măcar nu merită pomenit, nici măcar după canoanele jurnalisticii, are preocupări masive în domeniul religiei şi nu ratează nicio ocazie să se ataşeze ca un parazit de oportunitatea de a face o fotografie care să-l aducă în atenţia publicului.

Prefectul Dumitru Ţiplea a avut năstruşnica idee de a cere o situaţie cu privire la stadiul vaccinării în rândul angajaţilor din deconcentrate. Pentru cei care nu ştiu, instituţiile deconcentrate sunt acele locuri unde veniturile-s nemăsurate, iar munca nu te dă pe spate. Aşa am aflat că la Ambulanţă doar o treime dintre angajaţi şi-au pus brandul la bătaie. Asta în condiţiile în care zilnic transportă bolnavi de Covid la spitale...

Aleea Marossy este de departe cel mai frumos loc din Oradea. De aceea e și o miză mare pentru cei care reușesc să pună mâna pe un petic de pământ acolo, care din punct de vedere comercial se poate transforma în aur.

O fac direct, în măsura în care cumpăr bilete (nu primesc, de favoare) şi asist la spectacole, iar indirect prin taxele şi impozitele ce alimentează instituţiile angajatoare. Dacă nu fac nici una, nici alta, susţinerea e doar gargară (fie ea şi exprimată "artistic") sau cel mult asistenţă psihologică (le poate ridica moralul, dar nu să le achite facturile). Restul e operetă.

Conduc spre Oradea. Vin dinspre Beiuş, sunt singur în maşină şi ascult radioul. La România Cultural e un interviu cu un bărbat care vorbeşte cu o voce scăzută, gravă, uneori aproape şoptită. Ridic volumul aproape la maximum ca să îi înţeleg cuvintele. Chiar şi aşa, din cauza zgomotului din trafic, nu le înţeleg pe toate, de parcă omul ar vorbi uneori într-o limbă necunoscută. Îmi dau seama rapid că este actor.

Colegiul Gojdu este un liceu de elită, dar asta nu l-a scutit de scandaluri răsunătoare. Sunt ani buni de când, pe vremea directorului Adrian Niță, s-au comis niște orori soldate până la urmă cu condamnări penale. Acum trei ani, am scris despre cadourile pregătite de elevii din anii terminali profesorilor. Nicoară, bolnav să-și păstreze nealterată imaginea, a interzis dascălilor să participe la banchete, ca să atragă oprobiul elevilor asupra BIHOREANULUI...

A trecut o săptămână de la dezvăluirea BIHOREANULUI despre vânzarea printr-un simulacru de licitație a Castelului Stubenberg din Săcueni către Fundația Sf. Francis, iar cei vizați, primarul Béres Csaba și fondatorul organizației, Bőjte Csaba, nu au dat încă nicio replică și nu au furnizat argumente prin care să demonstreze că afacerea nu ar duhni a nelegalitate.

După experimentul Revista Familia, încheiat fără sinucideri în grup şi fără revolte populare, pe masa rece de tranşat a preşedintelui Ilie Bolojan a ajuns cultura audio-vizuală orădeană, chestiile alea la care mergi să baţi din palme ca prostu', când ai putea sta bine-mersi acasă sau să te plimbi cu gagica prin oraş. Chiar aşa! De ce să mergi la teatru, când poţi să te uiţi la un film? De ce să mergi la un concert, când poţi asculta pe YouTube o înregistrare făcută cu telefonul?

Bolojan le-a spus actorilor că vor avea contracte pe durată determinată, urmând ca doar cei valoroși, în timp, să primească contracte permanente. Măsura nu are impact financiar, cam tot atât te costă un actor plătit pe perioadă determinată sau nu. Dar așa managerul are un as în mână și poate să-l țină în șah pe actorul care nu i se pare potrivit, leneș sau pur și simplu mai puțin talentat.

Nu-i prima oară când Bolojan vrea să rezolve probleme gingașe cu metode... inginerești. Ideea trecerii actorilor și instrumentiștilor pe contracte de muncă pe durată determinată, pentru „eficientizarea” actului cultural, reflectă un reflex al stilului managerial cu iz dictatorial care l-a făcut celebru - dar, fără îndoială, și eficient - pe fostul edil al Oradiei.

Am patru amintiri mai aparte de la trecerea frontierei în Ungaria. Prima dată când am ieşit din ţară, în 1991, mă aflam într-un autobuz plin de rockeri, cu toţii excitaţi că urma să vedem AC/DC, Metallica şi Mötley Crüe la Budapesta. Autobuzul întârziase, coada la vamă era lungă şi ne temeam că vom întârzia...

Este evident că dacă guvernanții nu fac eforturi de imaginație, campania de vaccinare ar putea să încetinească sau să se blocheze total. Așa au apărut și aceste locuri neconvenționale de vaccinare, ce dau un nou impuls celor care încă mai stau pe gânduri.

În data de 28 aprilie 2021, Președintele României a promulgat o lege temporară care aduce unele noutăți în ceea ce privește digitalizarea justiției. Elaborată la începutul pandemiei, după un traseu lung în Parlament, ea prevede anumite măsuri de digitalizare ce se pot aplica pe parcursul stării de alertă și 30 de zile după încetarea acestei stări.

Aşa cum unii au nevoie să iubească, alţii simt nevoia lăuntrică de a urî. Pentru ei ura este propulsorul lumii. Ura îi ridică din pat, îi trimite la muncă, le dictează relaţiile sociale, îi face să deschidă gura, le dictează discursul şi le modelează minţile. Nefericiţi, suferinzi, chiar dacă nu ştiu asta, demni de compasiune, "urâtorii" îşi găsesc validarea prin intensitatea dezaprobării pentru ceilalţi. Preferabil pentru toţi ceilalţi.

Veștile bune sunt rare și de obicei nu prea se împlinesc. Președintele Consiliului Județean, Ilie Bolojan, clocea de mult să mute Grădina Zoologică din Oradea în pădurile Felixului, spre desfătarea turiștilor care nu prea au ce face în timpul petrecut prin stațiune. Prețul este o centură nou-nouță care să ducă traficul uriaș de beiușeni direct în cartierele Oradiei, fără să mai polueze stațiunea.

Ştiţi bancul cu olteanul care, când nu are ce face, se dezbracă şi îşi păzeşte hainele? Aşa şi Guvernul nostru, de parcă n-ar fi avut atâtea alte lucruri de făcut, serioase, s-a apucat să dea săptămâna trecută o Ordonanţă menită, cică, să "debirocratizeze activitatea în cadrul microîntreprinderilor". Concret, firmele cu până la 9 angajaţi nu mai sunt obligate să aibă fişa postului pentru aceştia şi nici regulament intern...

Sorban Levente își dă autogol. Trece cu buldozerul peste locație, supărat că dacii au venit prin zonă înaintea hunilor, chit că avea ocazia unică să demonstreze că și dacii erau tot unguri. Iar la Direcția de Cultură, șefa Adriana Ruge nu informează pe nimeni timp de 10 luni și-l lasă pe primar să-și facă mendrele. Prinsă cu felina-n traistă, doamna Ruge spune că-și asumă greșeala...

Stăteam departe de cântecele false şi plictisite ale înmormântacilor, în vreme ce enoriaşii prezenţi la ceremonie făceau coadă la crowdfunding, hotărâţi să umple cu bancnote mici, nemarcate, coşuleţul ştim-noi-cui de pe sicriul răposatei. Ca să mai treacă timpul, m-am apucat să număr coroanele atârnate de jur împrejur şi am ajuns la vreo 60, doar cele aflate în raza mea vizuală. Am făcut o înmulţire simplă şi am ajuns la concluzia că se cheltuise pe ele cam jumătate din costul celor trebuincioase înmormântării...

Era imoral ca oamenii vaccinaţi să beneficieze de avantaje faţă de cei nevaccinaţi, numai pentru că ultimii nu au încăput pe liste. Dar de-acum înainte nu mai există pardon. Nu te vaccinezi? Stai cu masca pe figură, adio, concerte sau prezenţă în localuri! Vrei să călătoreşti? Atunci asumă-ţi şi carantina! Eşti cadru medical şi refuzi vaccinul? Păi, atunci să refuzi şi sporul de Covid, dacă tot nu crezi în existenţa bolii!