Noutate pe piața muncii: Persoanele fizice pot angaja oameni care să-i ajute cu treburile casnice, plătindu-i cu tichete special emise
Ai nevoie de sprijin la curățenia casei sau la întreținerea grădinii? De acum încolo, poți angaja persoane care să te ajute, chiar dacă nu ai firmă! Ministerul Muncii a anunțat că persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice, recompensă ce se va face sub forma unor tichete valorice. Aceste tichete pot fi deja cumpărate de doritori de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor.