Solidaritatea este un element tot mai rar de găsit la neamul nostru. Când riveranii au aflat că în Aleşd urmează să treacă centura prin cartierul lor, imediat cei 750 de oameni care locuiesc în cele 16 case afectate au pus de-o petiţie. Până atunci, însă, nu le-a păsat de cele 300 de case cu (să respectăm proporţiile) 14.000 de locuitori scuturaţi zilnic de miile de TIR-uri care brăzdează centrul Aleşdului.
Nu ştiu de ce, dar azi mi-am adus aminte de un proverb spus de colegii mei saşi în vremea facultăţii: "Fie Johann cât de prost, înalt să fie să poată ajunge la slănină". Se pare că preşedintele ţării chiar are ghinion. După cum au căzut zarurile la alegeri, nu-l mai văd cum poate să aibă Guvernul său, pentru că va trebui să le dea posturi şi aliaţilor liberalilor. În schimb, a reuşit să aibă premierul său.
În mandatul care acum se sfârșește, cel mai bine reprezentată categorie de oameni ai muncii în Parlament a fost cea a pușcăriașilor. Ieșiți la vot, ca să nu mai trebuiască să mergem cu copiii și nepoții în frig la proteste, numai pentru că niște lepădături, în virtutea mandatelor de parlamentari, cred că pot face ce vor cu țara asta! Cei care au ceva de spus să vină la vot sau să tacă pe veci, că regretele târzii nu-s de niciun folos.
De 37 de ani în sistemul medical din Bihor, dr. Gheorghe Carp a trecut de la statutul de medic de circumscripție la cel de chirurg la Spitalul de Copii, a fost vreme de 5 cinci ani manager al Spitalului Municipal, iar de 8 ani conduce Spitalul Județean. Timp de 4 ani a fost viceprimar în echipa lui Ilie Bolojan, axându-se în principal pe modernizarea sistemului de sănătate orădean. Pandemia a făcut din doctorul Carp șeful tuturor spitalelor din județ, iar el a reușit cu o mână fermă să mențină funcțional sistemul de sănătate bihorean.
În iureşul creat de cifrele tot mai alarmante ale pandemiei a trecut aproape neobservată ideea ministrului Sănătăţii ca pe viitor spitalele să treacă înapoi în subordinea Ministerului. Mai grav decât atât, această idee a fost agreată şi de preşedintele ţării, semn că, după ce lucrurile se vor linişti, vom avea parte de numeroase surprize...
În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti. Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!
Unii răuvoitori spun că și acum încă mai avem orădeni țărani, care odată cu abandonarea navetei n-au reușit să lase opincile la barieră și accentul pe imaș. Dar, să fim realiști, era imposibil ca într-o singură generație, care la scara istoriei e o clipă, să renunți la celebrul „inghi mei” sau la inegalabilul „f… mamă, o ba”.
Fac un apel fierbinte la cei 200.000 de specialiști în arhitectură din Oradea pentru a participa la votarea celui mai bun proiect pentru amenajarea spațiului de deasupra parcării din strada Independenței! Și când zic 200.000 de arhitecți, nu fac nicio glumă. Până la urmă, cu toți ne iubim orașul și vrem să arate cât mai bine.
N-ai voie să cumperi legume românești din Piața Rogerius, pentru că e o piață cu acoperiș, în schimb te poți duce la Auchan sau Kaufland, la raionul de legume, și să-ți iei de acolo marfa adusă din China, Turcia și Polonia!? Că și Covidul ăsta e hoț. Altfel se zbenguie în hipermarketuri și altfel printre papornițele țăranilor. Comportamentul acesta slugarnic față de multinaționale și puternic discriminatoriu în cazul micilor producători autohtoni poate fi explicat prin două motive...
Mare zarvă cu declaraţiile preşedintelui Bolojan despre reducerile de personal de la Consiliul Judeţean. Practic, în afară de revista Kaufland, toată presa din ţară a preluat ştirea, şi nu m-ar mira ca oficiosul Bisericii Ortodoxe s-o treacă la categoria "Minuni". Unii zic că în prealabil ar fi trebuit să se facă un audit.
În 25 octombrie anul Domnului 2000, a apărut primul număr din BIHOREANUL. Dacă Alexandre Dumas a avut strălucita idee să continue povestea nemuritoare a muschetarilor şi să ni-i arate după 20 de ani, hai să fac şi eu la fel, dar invers. Să vedeţi cum eram noi acum 20 de ani.
Un eveniment unic în viaţă, care ar fi trebuit să rămână pe veci în memoria tinerilor căsătoriţi, s-a transformat într-un coşmar. Mi-am imaginat cum trebuie să fi gândit protagoniştii nunţii de pomină care s-a lăsat cu percheziţii la fostul comisar şef Eugen Boc şi cu Covid la nora acestuia.
Adevăr vă zic vouă! Masca e o botniță. E o invenție a podgorenilor, ca bieții culegători să nu poată mânca struguri, așa cum bine a remarcat și Zaharia Stancu. Așa că au dreptate cei care se luptă împotriva botniței, chiar dacă unii dintre ei sunt infractori, indivizi dornici de reclamă sau pur și simplu inși ajunși în stradă pentru că nu au mai încăput în alte stabilimente...
La Consiliul Judeţean treaba e clară. Ştiu de ce se va apuca Ilie Bolojan din prima zi de lucru, când va intra în biroul lui Pasztor Sandor. Se va apuca cu mâinile de cap. În schimb, la municipiul reşedinţă de judeţ situaţia e mult mai complicată. Când ai peste o sută de investiţii pe rol, oricât ai fi de deştept şi binevoitor, nu le poţi face pe toate repede, bine şi, mai ales, foarte ieftin. Florin Birta va trebui să-şi stabilească lista de priorităţi, astfel încât în mandatul lui să se închidă şantierele din Centrul oraşului.
Foarte mulţi spun că Florin Birta nu va fi în veci ca Ilie Bolojan. Adevărul e că nici nu e nevoie, la fel cum nu va trebui să semene nici cu regretatul primar Mihai Sturza sau cu mai puţin regretatul Petru Filip. Odată ajuns pe scaunul de primar, inevitabil vocea ţi se îngroaşă, spatele devine mai lat, răspunzi mai greu la telefon, înveţi să spui şi "nu", ai propriile tale idei, asta pentru că funcţia creează organul. Acum, noul primar are ocazia să ne arate ce a învăţat în anii de ucenicie pe lângă Bolojan.
Ne-am lămurit cu toţii, în mai puţin de 6 luni, cam cât valorează lecţiile online. Cu ocazia asta, vă reamintesc că există şi învăţământ la distanţă, care a produs specialişti ce-au inundat piaţa muncii cu abilităţile lor profesionale!
Şefii Consiliului Judeţean al Elevilor i-au pus pe candidaţii la Primăria Oradea să se angajeze că vor da burse elevilor, aşa cum cerea un ordin al Ministerului Educaţiei de prin 2011. Culmea este că cei mai mulţi dintre viitorii primari a făcut primul exerciţiu în funcţie şi au semnat ca atare... Dar de ce trebuie Oradea să le dea elevilor bani? Ce câştigă oraşul din asta? Oricum elevii buni pleacă la facultate în alte oraşe, mulţi tineri o şterg din ţară cu prima ocazie...
Mi-ar fi plăcut să asist la o dezbatere publică a candidaţilor la Primăria Oradea. Dacă mulţi ar fi fost curioşi să vadă cum îl încolţesc chalengerii pe favoritul Florin Birta, eu aş fi vrut să aflu şi alte lucruri care pot determina viitorul urbei. Am constatat, din programele prezentate, că niciun candidat n-a spus clar ce va face cu proiectele în derulare, cu cele ce urmează să înceapă şi cu cele aflate doar în faza de început. Să fie acesta un semn că distinşii contracandidaţi ai liberalilor nici nu-şi imaginează să ajungă la butoanele Primăriei?
Sunt situații în viață în care pur și simplu simți că nu ai soluții de a ieși din criză. Priviți ce se întâmplă la Școala Oltea Doamna! Șoferii se enervează că traficul se blochează atunci când părinții vin să-și scoată copiii de la ore. Pe lângă nenorocirea asta cu traficul, mai sunt și lucruri care țin de lipsa noastră de organizare. Mergeți la amiază la orice școală și veți vedea puhoi de părinți, înghesuiți unul în altul ca-n noaptea nunții, în așteptarea odraslelor. Adică îi chinuim pe micuți cu distanțare fizică, cu măști, băști și dezinfectanți, dar marele pericol planează asupra părinților și bunicilor care socializează fără să vrea.
Una dintre marile teme abordate de ceva vreme în Oradea este problema demolărilor. Poporul, încă traumatizat de epoca Ceauşescu, tinde să bage în aceeaşi oală demolarea unei clădiri, care prin soluţii ingenioase ar fi putut fi salvată cu raderea de pe faţa pământului a unor coşmelii pline cu mizerii şi şobolani. În această problemă spinoasă, deputatul Szabó Ödön vine cu o idee care mie mi se pare de bun-simţ...
Gata, se pare că vom avea un stadion cu doar 16.000 de locuri, spre nemulțumirea nostalgicilor care-și aduc aminte că într-o sută și ceva de ani de fotbal orădean am avut o dată 25.000 de spectatori la un meci. Dar era pe vremea când la televizor îl vedeam numai pe Ceaușescu, iar la unguri ne uitam extaziați la partidele dintre Tatabanya și Salgotarjan.
Se spune că, deși va pleca la Consiliul Județean, tot Ilie Bolojan va conduce Primăria Oradea, mai ales că i-a dat aşa mult de lucru lui Florin Birta încât acesta ar avea nevoie de trei mandate ca să ducă la bun sfârșit toate proiectele începute.
Vestea că austriecii de la Strabag au câştigat licitaţia Centurii care va lega Oradea de Autostrada A3 m-a bucurat de două ori. O dată pentru că se face un pas important pentru una dintre cele mai mari şi mai utile investiţii pentru urbe, iar apoi pentru că am, în sfârşit, ocazia să-i văd pe austrieci cum trudesc sub soarele nemilos al Bihorului, la turnat de betoane şi asfaltări.
Ioan Mang poate ajunge preşedinte al Consiliului Judeţean numai dacă alegerile se fac pe categorii de vârstă şi el participă singur la +60. În rest, Bolojan poate de pe acum să facă lista cu atârnătorii de partid care vor părăsi instituţia, cu nevestele de popi care-şi găsiseră sinecuri şi cu ceilalţi piloşi oploşiţi în darnicul sistem bugetar. Marea provocare a lui Bolojan nu va fi să construiască parcuri industriale, să bage gaz şi canalizare, să facă drumuri şi dispensare, să ctitorească şosele şi abatoare. La asta se pricepe şi nu are cum să dea greş. Altele vor fi piedicile ce-i vor ieşi în cale...
Am tot ezitat să vorbesc despre proiectul cu ţepi de deasupra parcării din Centru pentru că, sincer, la fel ca şi colegul meu Lulu Cremeneanu, nu prea pricep proiectul. Nu că nu ştiu citi nişte planşe, dar nu mă dumiresc nicicum cum va să funcţioneze instalaţia aceea. Din start văd o hibă uriaşă din punct de vedere al punerii în operă...
Am o mare admiraţie pentru cei care nu cred în Covid, care nu dau doi bani pe regulile stabilite de Guvern şi care au reuşit să afle, prin propriile mijloace, că Uniunea Europeană ne dă bani grei, chipurile, pentru fiecare mort care ar fi decedat din cauza coronavirusului...
De câte ori se apropie campania electorală, cei 200.000 de arhitecţi orădeni se reactivează, şi aşa aflăm pentru a nu ştiu câta oară că spânzurătorile montate acum patru ani în centru sunt hidoase, cutia de conserve din staţia de tramvai e horror, iar cârciuma nou deschisă nu se simte mai bine nici ea. Trăim în epoca "mai bine să nu se facă nimic decât să se facă prost". Dacă nu se face prost, se face cu întârziere. Iar dacă se face bine şi la timp, banii puteau fi folosiţi în cu totul altă parte.
Tenacele primar Ilie Bolojan nu a renunțat niciodată la ideea de a face Oradea cu adevărat mare. Doar că, după eșecul referendumului pentru unirea cu Sânmartinul, și-a schimbat tactica. Și-a dat seama că nu doar PSD-ul lui Mang a fost cel care a pus talpă proiectului, ci și UDMR-ul, speriat că echilibrul etnic din Oradea se va frânge, în contextul în care în cea mai bogată comună a județului etnicii români sunt majoritari...
Bolnavii de la Municipal au fost mutați în „bolnița” de pe Republicii, o construcție nerenovată pentru că urmează să fie demolată. Nici nu mă miră reacția asistentelor medicale din Salonta infestate cu coronavirus, care au preferat să plece acasă, profitând și de vidul legislativ în care România se scaldă încă de pe la 1918.
De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!