Şeful Poliţiei de Frontieră, Marin Bondar: Migranţii au înlocuit călăuzele cu smartphone-uri
Comisarul-şef Marin Bondar conduce, de la începutul acestui an, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, în cadrul căruia activează din 1999. În interviul acordat BIHOREANULUI, Marin Bondar vorbeşte despre noile metode folosite de migranţi pentru a trece ilegal graniţa, despre traficul de ţigări şi de droguri, dar şi despre cel mai recent caz de corupţie descoperit în Inspectorat, având ca miză o şpagă de 130.000 lei. "Mai nou, foarte mulţi migranţi utilizează smartphone-urile pe care au descărcat hărţi şi aşa pot merge fără să mai fie călăuziţi în mod direct", a declarat şeful Poliţiei de Frontieră.