Nepotul Patriarhului Daniel, traficant de heroină (VIDEO)
În timp ce unchiul său conduce Biserica Ortodoxă Română, Birgean Emilian, nepotul de 29 de ani al Patriarhului Daniel, a fost arestat pentru trafic de heroină.
În timp ce unchiul său conduce Biserica Ortodoxă Română, Birgean Emilian, nepotul de 29 de ani al Patriarhului Daniel, a fost arestat pentru trafic de heroină.
Oare ce primar şi pe câte parale acceptă să amplaseze în imediata vecinătate a oraşului o fermă de creştere a porcilor? E drept că domnul Filip are circumstanţe atenuante, dar chiar nimeni nu i-a spus că e vorba de o adevărată bombă ecologică? Şi când spun că fostul primar are circumstanţe atenuante e pentru că în zona sa folclorică porcii se cresc altfel decât la noi.
O grupare bihoreană care a racolat prin intermediul anunţurilor de mică publicitate peste 30 de persoane din Bihor şi Dolj, pentru a le angaja în străinătate, a fost trimisă în judecată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi procurorii DIICOT Oradea. Membrii grupării sunt acuzaţi că i-au exploatat pe conaţionali în Spania.
Echipa de pompieri voluntari din Popeşti a obţinut locul patru la faza naţională a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă. Voluntarii bihoreni au fost la egalitate de puncte cu cei de pe locurile II şi III, departajarea făcându-se după rezultatele obţinute la ultima probă.
După ce preşedintele Traian Băsescu i-a ironizat pe "parlamentarii bronzaţi" care l-au criticat chiar şi în vacanţa de vară, deputatul PSD Ioan Roman a încercat să-i dea şefului statului o replică de la distanţă, explicând că, spre deosebire de mogulii buni precum ministrul Adriean Videanu, el şi-a căpătat bronzul nu pe plajele de la Monte Carlo, ci la munca câmpului în localitatea natală. Mare greşeală...
Hotărât lucru, Eugen Antal, specialist IT la Prefectură, s-a născut într-o zodie nefericită. Fost ofiţer MApN, trecut în rezervă la nici 35 de ani, este cel care deschide seria disponibilizărilor din instituţie, ca urmare a obligaţiei acesteia de a-şi reduce organigrama.
Trei persoane din comuna Lăzăreni au fost arestate de Judecătoria Oradea, după ce au fost prinse în flagrant de poliţiştii Biroului de Poliţie Băile Felix în timp ce tâlhăreau un tânăr de 25 de ani într-o benzinărie din staţiune.
După doi ani ca deţinut de lux, fostul judecător Mihai Viorel, condamnat la 4 ani pentru o mită de 150.000 de mărci germane, cere liberarea condiţionată pe motiv că a devenit un cetăţean model. În ciuda avizului favorabil dat de conducerea Penitenciarului, care l-a lăudat că asista la meciurile FC Bihor şi citea romane, intransigentul judecător Cristi Danileţ a respins cererea ex-magistratului, arătând că Mihai Viorel a fost obraznic şi a fentat statul, divorţând formal pentru a nu-i fi consfiscată averea obţinută din şpăgi.
O parte din orădenii care locuiesc pe străzile Splaiul Crişanei, Oneştilor, Cazaban, Erofte Grigore, Lăpuşului, Simion Bărnuţiu, Piaţa Devei, Calea Aradului, Aviatorilor, Bolcaş şi Buzăului vor rămâne fără apă caldă pe 18 şi 19 august din cauza unor reparaţii la Magistrala 2. De asemenea, locuitorii altor 15 străzi nu vor avea apă caldă în perioada 23-27 august.
Regia de Transport Local a suplimentat cursele de autobuz de pe linia 15, care ajunge în cartierul Podgoria, inserând o nouă plecare de la Hotel Continental la ora 20.35 şi o întoarcere din Podgoria la ora 21.
Zona din spatele hypermarketului Selgros şi magazinului Proges a fost inundată în prima jumătate a zilei de marţi cu un lichid închis la culoare şi care mirosea pestilenţial. Pentru îndepărtarea lui şi desfundarea canalului din care provenea, lucrătorii Companiei de Apă Oradea au avut de lucru câteva ore.
Tot mobilierul din sălile clădirii în care funcţiona Colegiul Economic Partenie Cosma va fi mutat, în perioada următoare, de către angajaţii Administraţiei Imobiliare Oradea în cele două clădiri de pe Calea Clujului, unde vor merge la şcoală începând din toamnă elevii şi profesorii economişti.
Sportivele Clubului Sportiv Mihai Eminescu, antrenate de Suzana Onaca, vor juca împotriva unor echipe din Ungaria şi Timişoara în cadrul concursului Memorialul Emil Blaga, care va avea loc miercuri şi joi pe terenul Liceului cu Program Sportiv Bihorul. Baschetbalistele se pregătesc astfel pentru Turneul final U14, care va începe pe 25 august la Galaţi.
CNA a respins, marţi, acordarea unei licenţe audiovizuale televiziunii erotice LuXx TV, prima de acest gen din România, din cauză că legislaţia românească nu permite o astfel de licenţiere, însă postul ar putea emite în România în circa 2 luni, fiind retransmis din Olanda.
Sâmbătă şi duminică se va organiza cea de a doua ediţie a concursului de gătit la ceaun în Complexul Robinson Country, de pe deal, doritorii având posibilitatea să se înscrie până sâmbătă dimineaţă la ora 8.
Conform contractelor încheiate cu RER Ecologic Service, în Oradea par a locui doar părinţi fără copii, ori copii cu doar un părinte! Acesta este motivul pentru care, explică directorul operatorului local de salubritate, Gabriela Mălinaş, orădenii rămân cu gunoiul în faţa casei.
Fostul episcop al Eparhiei Reformate de Piatra Craiului, Laszlo Tokes, şi-a exprimat nemulţumirea că membrii Consiliului Electoral permit candidatura la funcţiile de conducere din cele nouă protopopiate a unor persoane despre care afirmă că au fost dovedite ca fiind foşti colaboratori ai fostei Securităţi sau ai serviciilor secrete care au moştenit fosta Securitate.
În urma exploziei de luni seară în urma căruia patru bebeluşi au murit, iar alţi şapte au suferit arsuri foarte grave, echipajele de căutare-salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana efectuează misiuni de recunoaştere în maternitatea orădeană, pentru a se asigura că nu sunt obstrucţionate căile de evacuare în caz de incendiu.
Europarlamentarul Laszlo Tokes critică atitudinea UDMR de a nu susţine aşa-numitul "Raport din umbră" depus la Comitetul pentru Eliminarea Discriminării al ONU de la Geneva de către Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania şi a declarat că CNMT doreşte autonomia nu doar culturală, ci şi teritorială, a comunităţii maghiare. Asta spre deosebire de UDMR, considerată un "sclav" al politicii statului român.
Diagnostic dur pentru Michael Douglas. Medicii l-au anuntat pe actorul in varsta de 65 de ani ca sufera de o tumoare la gat. Starul va urma timp de opt saptamani un tratament combinat de chimio si radioterapie.
Drumuri Orăşeneşti va începe asfaltarea tronsonului străzii Iuliu Maniu între Bulevardul Decebal şi strada Jean Calvin, după ce lucrările de utilităţi au fost finalizate aici. Pe porţiunea între Jean Calvin şi Avram Iancu încă se lucrează la reţelele de apă-canal şi termoficare.
Un pisoi în vârstă de trei luni găsit într-un subsol, slăbit şi înfometat, de către reporterii BIHOREANULUI, are nevoie de o casă şi de un stăpân. Motanul a fost luat în îngrijire de asociaţia "Prietenii Pisicilor", până când cineva va vrea să-l ia acasă.
Câteva localităţi din judeţul Bihor au rămas fără curent electric, mai mulţi copaci şi stâlpi au căzut peste drumurile din judeţ, iar un trăsnet a provocat un incendiu la o gospodărie în satul Ianoşda, în timpul unei furtuni puternice izbucnite luni seară.
Cei 17 japonezi care petrec o săptămână la Oradea fiind găzduiţi de localnici au cunoscut, luni, câte ceva din tradiţiile româneşti precum dansuri şi cântece populare, icoane pe sticlă sau ouă încondeiate, dar au şi împărtăşit din ale lor, îmbrăcând orădenii în kimonouri şi arătându-le ceremonialul ceaiului.
Pericol de explozie în Bihor, după ce cabina unei autoutilitare ce transporta butelii de aragaz a luat foc marţi dimineaţă, pe DN 79, între localităţile Avram Iancu şi Ciumeghiu, din cauza unor fire neizolate. Incendiul a fost stins, însă, în scurt timp de pompieri, iar pagubele au fost minime.
Pentru că nu mai au locuri în care să îi îngroape şi pentru că arderea unui corp uman elimină dioxid de carbon, belgienii vor să îşi dizolve morţii în soluţii caustice.
Facebook a devenit popular şi printre politicienii locali. Unul dintre cei mai activi pe acest tărâm este chiar primarul Ilie Bolojan, care are mai bine de 1.000 de prieteni pe pagina de socializare şi îşi postează acolo materialele de pe blog, dar şi preferinţele personale. Printre ele şi telenovela Aniela...
Paradox: deşi bisericile au devenit cei mai mari proprietari imobiliari, acestea nu plătesc impozite decât pentru o parte infimă din averile lor. Dacă ar fi impozitate cele 11 culte care deţin în Oradea aproape 500 de clădiri şi terenuri, din banii strânşi s-ar putea construi sedii noi pentru şcolile şi grădiniţele evacuate, tocmai de biserici, din localurile în care funcţionau.
RER Ecologic Service goleşte 135 coşuri de gunoi din staţiile de autobuz pe care le şi mătură manual în întreg municipiul Oradea. În funcţie de trebuinţe, lucrătorii RER salubrizează staţiile o dată sau de două ori pe săptămână, cu câte o trecere sau două, şi chiar zilnic, de luni până vineri. Ziua se acţionează între orele 7 şi 15, iar noaptea începând cu ora 22 şi până la 6 dimineaţa.
Trei bebeluşi decedaţi în urma exploziei de la Giuleşti au murit la maternitate, iar alţi opt nou-născuţi au fost duşi la Spitalul Grigore Alexandrescu în stare foarte gravă, având arsuri peste 50% din suprafaţa corpului. Din păcate, şansele lor de supravieţuire sunt mici.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteo de cod galben pentru ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă din această seară, de la ora 20, până mâine dimineaţă la ora 10. Fenomenele vizate se vor înregistra în judeţele din Vestul ţării, printre care şi Bihor.
Serviciile secrete ruse, FSB, au arestat, luni, un diplomat român acuzat de spionaj. Diplomatul se numeşte Gabriel Grecu şi este secretar I al ambasadei României la Moscova, responsabil de departamentul politic.
Comercianţii şi cumpărătorii care frecventează piaţa Nufărul sunt protejaţi de caniculă, începând de luni, cu ajutorul unei instalaţii de climatizare care pulverizează apă rece în aer. De beneficiile acestei instalaţii se bucură doar sectorul de fructe şi legume.
Doi tineri care au spart şapte autoturisme parcate în diverse zone din municipiul Oradea la sfârşitul săptămânii trecute au fost prinşi şi puşi sub urmărire penală de poliţiştii orădeni, pentru furt calificat, iar în prezent au interdicţia de a părăsi ţara.
Letonia, o ţară al cărei număr de locuitori este egal cu cel din capitala României, şi-a propus ca în 2018, când va marca 100 de ani de când există ca stat, să fie cea mai curată din lume.
Cu întârziere de mai bine de o lună, a ieşit la iveală că tânărul Nicolae Hoduţ, promovat anul trecut, în timpul guvernării PDL-PSD, în funcţia de director coordonator la Direcţia de Statistică Bihor, a fost nevoit să cedeze locul independentei Dana Paşc, numită în guvernarea PSD şi păstrată pe post de PNL. În schimb, Hoduţ şi-a găsit un loc de director adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Un preot care are în parohie 11 biserici din sud-vestul Ungariei are un hobby în care excelează: datul pe skateboard.
Unii locuitori din zona străzilor Dacia, Decebal, Doina, Vasile Conta, Alexandru Odobescu, Menumorut, Eroului Necunoscut, Păcii, Sportului şi Rozmarinului vor rămâne marţi şi miercuri fără apă caldă, datorită unor lucrări de reparaţii pe care le desfăşoară angajaţii Electrocentrale.
Un cetăţean moldovean a fost pus sub învinuire pentru fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă de trecere ilegală a frontierei româneşti, după ce a încercat să iasă prin Borş cu o carte de identitate românească falsă.
Conducerea PSD a decis, luni, să îi impună lui Mircea Geoană ca timp de şase luni să nu facă declaraţii care să nu fie în acord cu linia partidului.
Un tânăr de 20 de ani din Marghita a fost internat, luni, cu traumatism cranio-cerebral şi alte multiple leziuni şi plăgi la Spitalul Clinic Judeţean după ce şoferul maşinii cu care circula s-a răsturnat pe drumul judeţean 191F şi l-a abandonat în autoturism.
Turiştii care viziteză Peştera Urşilor pot vedea în localitatea Chişcău şi altceva decât frumuseţile Munţilor Apuseni, şi anume multe gunoaie aruncate în râul care parcurge satul. Chiar dacă pe apă au fost ridicate poduri şi s-au făcut şi alte lucrări, gunoaiele tot n-au dispărut, iar sacii, flacoanele şi alte mizerii plutesc pe apa limpede.
Jurnalistul Robert Turcescu a anunţat, luni, pe Twitter şi apoi pe blogul personal că demisionează din Realitatea Media. Ziaristul spune că nu ştie ce va face mai departe, dar că pleacă "privind fără mânie înapoi".
Consilierii judeţeni au votat luni, în unanimitate, regulile după care se va desfăşura concursul pentru ocuparea postului de manager la Spitalul Judeţean, unde conducerea interimară este asigurată provizoriu de doctoriţa Carmen Pantiş. Documentul permite candidatura nu doar a celor care au absolvit cursuri de management de scurtă durată aprobate de Ministerul Sănătăţii, ci şi a celor care au diplome de masterat şi de doctorat în management, adică a celor care au cursuri de doi, respectiv trei ani în acest domeniu.
Colin Birch, un bancher în vârstă de 44 de ani a păcălit două prostituate, pe care le "angajase", să-l ajute să se sinucidă. Omul a dus fetele în pădure şi le-a spus că vor face un joc erotic în care el va fi legat cu ştreangul de gât.
BIHOREANUL a descoperit că magnatul Iosif Pazuric, patronul poluatorului Nutrientul care a umplut de mirosuri toată Oradea, este protejat de funcţionarii statului deşi a încălcat în mod clar autorizaţia de mediu. Campania despre duhoarea care face imposibil traiul în cartierele Ioşia şi Rogerius a stricat somnul dulce al autorităţilor, care şi-au trimis, într-un final, inspectorii pe teren.
Demonstraţie de ipocrizie în şedinţa de luni a Consiliului Judeţean Bihor! Pentru că aleşii bihorenilor au fost chemaţi să se pronunţe cu privire la disponibilizarea de personal impusă de Guvernul Boc, consilierii PDL i-au învinuit de concedieri pe reprezentanţii celorlalte partide, după care... le-au votat. Marcel Tarţa, fostul şef al Zonei Metropolitane, a fost, din nou, vedetă.
Cu un master în afaceri, Antonia Borlean ţinteşte un post într-o companie internaţională. Pentru că vara e anotimpul ei preferat, orădeanca abia aşteaptă să ajungă la mare ca să-şi ofere o răsplată după un an de muncă.
Cluburi, Discoteci, Concerte, Cinema, Teatru, Filarmonică, Expoziţii... Află ce e de văzut şi unde e de mers în oraş săptămâna aceasta.
Ioan Lucian, preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor, a dat-o din nou în bară. După ce Consiliul Local a aprobat preluarea de la FPB a proiectului desfăşurat în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie din Debreţin, care prevedea o finanţare de un milion de euro, a doua zi a declarat că şi-a dat acordul "ca primarul", iar demersul e un fals.