Credeaţi că lupte grele s-au dat numai la Hostomel, aeroportul de lângă Kiev? La Oradea războiul pentru aeroport a început încă de-acum 20 de ani, când echipa elnökului Sanyi Kiss visa să-l mute pe la Săcueni. Nici acum nu se ştie dacă mutarea avea ca scop ca aeroportul din Debreţin să prindă aripi sau pentru ca spaţiul eliberat să devină loc de joacă pentru dezvoltatorii imobiliari. La cum îl ştiu pe fostul şef al judeţului, cred că ambele.
N-aş fi crezut vreodată că o să-mi aduc aminte de poveştile spuse de bunica despre al doilea război mondial. În epoca în care eram îndoctrinaţi că "Stalin şi poporul rus libertate ne-a adus" ea mi-a explicat că, spre deosebire de nemţi, care nu au interacţionat cu populaţia, că deh, eram aliaţi, ruşii au "fraternizat" la greu cu cei pe care-i denazificau. Asta însemna violuri, fuga după băutură şi jaf la drumul mare...
Prima dată am crezut că tema nu este despre Nicolae Titulescu, ci despre Micul Titulescu, cum cu duioşie îşi alinta Adrian Năstase creaţia politică, pe Victor Ponta. Sau poate că acum, în preajma Sfintelor Paşti, domnul Năstase să fi venit ca să-i numărăm ouăle, iar cei de la Muzeu să i le încondeieze? Pentru că despre Mătuşa Tamara sunt sigur că nu mai vrea să discute...
Un june de la Colegiul Economic din Oradea și-a filmat colegii la şcoală cum făceau mici în pauză. Chestia asta nu mi se pare nemaipomenită, poate şi eu aș fi prăjit mici dacă pe vremea mea s-ar fi găsit mici în măcelării şi, mai ales, grătare electrice. Aşa că povestea asta nu e deranjantă neapărat pentru consumarea produsului tradiţional românesc, cât pentru limbajul extrem de vulgar al celui care s-a postat pe reţeaua de socializare.
Să vă spun cum se împărțeau pe vremuri banii pentru ONG-uri. Se stabilea o sumă nesimțit de mare pentru bugetul destul de rahitic al municipiului, sumă care se împărțea la doi. Adică la cei care conduceau Primăria, PD-ul și UDMR-ul. Nu erau altceva decât niște sume care să recompenseze pilele și activul de partid care n-a încăput în uriașul aparat birocratic local.
Mă aştept să văd imagini dure, cu Rareş Bogdan umplându-şi batista de la piept cu muci, pe Gheorghe Flutur, acest Veresstoy de Bucovina, încercând să treacă graniţa cu Ungaria având asupra lui milioane de euro, pe Emil Boc intrând în pământ de ruşine, susţinând însă că el de fapt studiază natura solului pe unde va trece metroul...
La ce șanțuri sunt în Oradea, urbea noastră este practic de necucerit pentru rablele de tancuri sovietice. Dacă nu pot trece de pasajul săpat în Centrul Civic, rușii nu pot ocoli nici prin spatele Catedralei, că acolo zace parcarea aia sabotată de șmecherii de la Ministerul Culturii.
Oradea a contractat un împrumut de 40 milioane de euro pentru a putea pune în operă investiţiile pe care le-a planificat. Măcar prin prisma acestui împrumut putem spune că primarul Florin Birta şi-a făcut datoria. Marea problemă a unei administraţii locale nu este că se împrumută cu sume consistente, ci modul în care utilizează banii...
Nu ştiu dacă, potrivit poveştii lui Jules Verne, există "Căpitan la 15 ani", dar ştiu sigur că există căpitan pensionat la 45 de ani. Acum câţiva ani, când se zvonea că se schimbă legile, am asistat la o epidemie de pensionări. Am întâlnit mulţi poliţişti care, incapabili să treacă brusc la statutul de pensionari, în virtutea obişnuinţei, se trezeau cu noaptea-n cap şi veneau la piscină să facă mişcare. Plesneau de sănătate şi arătau pregătiţi mai degrabă de însurătoare decât de pensionare.
Sper ca războiul să se termine cât mai repede, pentru că pierderile de vieţi sunt uriaşe, iar numărul refugiaţilor creşte enorm. Pe de altă parte, există riscul - şi nu numai la noi în ţară - ca elanul populaţiei care îi sprijină pe refugiaţi să scadă în timp...
Dacă stau să socotesc, în familia mea sunt deja patru generaţii care nu au participat ca şi combatanţi la vreun război. Ultimele două generaţii nici n-au făcut stagiul militar. Lunga perioadă de pace ne-a asigurat tuturor nu doar o prosperitate să zicem rezonabilă, ci şi un dezinteres total faţă de pericolele care ne pot pândi.
Când s-a vorbit de situaţia geostrategică din estul Europei a fost ignorat un important pion: Ţara Beiuşului. A fost nevoie doar de un semnal de alarmă dat de beiuşeni, pentru ca toată România să fie pusă pe jar. Au ajuns oamenii să meargă la pompe cu pungi de plastic, cu bidoane, cu brichete, doar plase de rafie n-am văzut la şoferii care doreau să-şi facă provizii.
Când în zonă limba română e oropsită rău, când nu există practic decât posturi de televiziune ruseşti (vă daţi seama ce părere îşi pot face basarabenii despre războiul de la graniţele lor cu o asemenea propagandă), tu te apuci să le faci băştinaşilor leagăne şi alei, în loc să-i împrieteneşti cu limba română? E ca şi cum ai trimite în aceste zile cumplite, drept ajutor în Ucraina, bigudiuri şi truse de unghii.
M-a cuprins revolta când am aflat că refugiaţii ucraineni au fost întorşi de la graniţă de poliţiştii de frontieră unguri pe motiv că nu au paşapoarte biometrice. Apoi mi-a venit inima la loc şi mi-am adus aminte de marele Ion Creangă, care spunea: "Ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jur, prind curaj". E semn că nu doar politicienii noştri sunt de toată jena...
Acum 15 ani, toate regiile Primăriei erau pe minus. Vă dați seama cât se putea fura dacă piețele, inclusiv cea de vechituri, tocau banii contribuabililor? La două luni după ce a fost decapitată conducerea măiastră a fostului primar, au ajuns brusc pe plus. Nu datorită geniului managerial al noilor slujbași, ci pentru că pur și simplu s-au stopat furturile.
Nu este întâmplător că, deşi autorităţile dormitează, societatea civilă se mobilizează atât de rapid. Asta, pentru că într-o ţară în care singurele spitale noi sunt construite din donaţii private, în care politicienii s-au decuplat total de la nevoile populaţiei, românii şi-au dat seama că, dacă vor să supravieţuiască, trebuie să se descurce pe cont propriu.
Credeţi că după acest chix răsunător va fi pedepsit vreun slujbaş de la CNAIR? Sau că lui Beni i se va arăta pisica la viitoarele licitaţii? Este scandalos să vedem că nici măcar copiii noştri nu vor apuca să se bucure de o investiţie lansată încă de pe vremea lui Adrian Năstase. Şi asta pentru că angajaţii de la CNAIR habar n-au să facă un caiet de sarcini coerent şi limpede şi, chiar dacă au habar, sigur n-au chef de muncă.
Orice am face în Oradea, oricât am asfalta, demola, planta și construi, rămâne o problemă nerezolvată. E vorba despre salariile sub așteptări ale unor locuitori care vor să fie la fel de apreciați precum clădirile urbei în care locuiesc. Evident că nu poți transforma niște analfabeți funcțional în IT-iști, deși Universitatea noastră se chinuie să-i umple cu diplome. Punctul slab al orașului rămâne această instituție...
EuropeanBestDestinations.com, un site dedicat turismului din Europa, a inclus şi Oradea pe lista locurilor care merită vizitate în 2022. Compania ne onorează, că suntem în aceeaşi oală cu Viena, Roma sau Londra. Imediat au apărut voci care se revoltă de prezenţa noastră în clasament, cât timp avem o grămadă de probleme, de la cele mai mici salarii la o grămadă de străzi neasfaltate.
Dacă studiem strategia de dezvoltare a judeţului şi a Oradiei, vedem că grosul banilor merg pe drumuri. De la centuri la şosele, la poduri şi pasaje, toate menite să ne facă deplasarea mai uşoară şi viaţa mai frumoasă.
Strada George Enescu intră într-un amplu proces de destructurare. Dacă până acum vedeam clădiri dărâmate, multe pe bună dreptate, pentru că erau nişte cocioabe, de data asta buldozerul se pregăteşte să violeze vechea policlinică de copii, ulterior ajunsă policlinică cu plată.
Degeaba Bolojan face reduceri de personal şi-i bagă pe oameni în priză dacă gealaţii din partid scuipă pe munca lui, folosind aceleaşi metode păguboase de 30 de ani...
Începe să se termine perioada de penitenţă în care nu puteam face profit sau aduce îmbunătăţiri la investiţiile din fonduri europene. E cazul ca în Piaţa Unirii să se găsească o soluţie pentru sporirea iluminatului, pentru că seara parcă ai pătrunde în orizontul 4 din mina Lupeni.
Muscalii se apropie de hotare, aşa că e cazul ca urmaşii răzeşilor lui Ştefan cel Mare să lase Italia şi băutura şi să meargă la oaste. Este evident că prin modul golănesc în care se comportă ruşii, am picat pe partea bună a graniţei şi presupun că nici cel mai înfocat comunist nu mai poate spune că „era mai bine” în lagărul socialist.
De zeci de ani se vântură ideea că Oradea are cele mai mici salarii din ţară, plus, evident, cele mai mari taxe. Mitul ăsta a fost demontat de cifrele statistice care arată că Bihorul a trecut de pe locul 39 pe 25, iar, dacă trendul se păstrează, n-ar fi exclus ca în 7-8 ani să intrăm în top 10.
Până acum, preşedintele Consiliului Judeţean s-a ţinut tare. Toţi cei care-l întrebau dacă nu e tentat de funcţia prezidenţială, de cea de premier sau de şef de partid, primeau răspunsuri monosilabice. Ba că are prea mult de lucru la judeţ, ba că nu ştie engleză, ba că funcţiile înalte la nivel central sunt pentru noile generaţii de politiceni.
După cum ne-a explicat Primăria noua modalitate de taxare a maşinilor parcate în centrul Oradiei, eu am reţinut următoarele: pe parcările roşii parchează exclusiv maşinile roşii, pe parcările galbene, maşinile galbene, pe cele albe - maşinile albe, iar maşinile de restul culorilor sunt obligate să parcheze în parcările subterane şi supraterane.
Elevii au decis să poarte haine negre la şcoală. Nu, nu a murit vreun profesor, nici programa veche nu a sucombat. E jale mare pentru că Guvernul a decis ca pragul celor care iau burse să crească de la media 8,50 la 9,50. Oricum, spune ministrul Sorin Cîmpeanu, un sfert dintre elevi vor rămâne bursieri, în contextul în care jumătate sunt analfabeţi funcţional.
În sfârșit, o veste bună la început de an pentru pizmașii edililor! O porțiune din Dealul Ciuperca a luat-o la vale, spre desfătarea cârcotașilor. Sunt mulți concetățeni care se bucură de câte un astfel de necaz, chit că până la urmă și ei au de suferit, fiindcă le poate afecta zonele de promenadă.
De trei cincinale economia orădeană duduie la unison cu buldozerele, camioanele şi macaralele. Localnicii s-au obişnuit să treacă prin şanţuri, pe lângă utilaje şi ţevi, conştienţi fiind că nu se poate face omletă dacă nu spargi ouăle şi nici schimba conductele dacă nu sapi carosabilul. Din păcate, sunt multe exemple care arată că deranjul ar fi fost mai mic dacă edilii îşi puneau mai vârtos mintea la contribuţie...