Un turc a plătit 1.000 de euro ca să ajungă în Ungaria, dar a fost prins de poliţiştii de frontieră
Un turc în vârstă de 27 de ani a fost prins de poliţiştii de frontieră în zona gării Salonta. Bărbatul a recunoscut că fusese adus până în Bihor de un bulgar, care apoi a trecut legal graniţa în Ungaria şi-l aştepta acolo pentru a-l duce în Spaţiul Schenghen, pentru 1.000 de euro. În colaborare cu autorităţile maghiare, poliţiştii au prins şi călăuza, şi le-au întocmit celor doi dosare penale.