UDMR şi PPMT sunt două partide create pe criterii etnice, nicidecum doctrinare. Prin Bihor oamenii ştiu că primul e partidul lui Sanyi Kiss şi al doilea al lui Tokes. Deşi ambele spun că reprezintă minoritatea maghiară, li se potriveşte perfect zicala românesacă „Frate, frate, dar brânza-i pe bani”, căci între ele principala bătălie se dă pentru bani.
Încet, încet, ţara asta rămâne fără constructori. Cea mai proastă lege a achiziţiilor publice de pe mapamond desemnează câştigătorul licitaţiei în funcţie de preţul cel mai scăzut. Dar la valoarea neruşinată a şpăgilor, de 20-30%, lucrările practic nu se mai pot finaliza.
Pentru că ferma din Ioşia nu împuţea suficient de tare oraşul, patronii Nutripork au decis să deschidă o porcărie şi mai mare la Palota. Fără să stea prea mult pe gânduri, primarul comunei Sântandrei şi-a dat acordul, iar instituţiile Statului, la rândul lor, au eliberat avizele de funcţionare.
Hai să numărăm steagurile. Deci avem următorii medici priponiţi: de la Universitate unul. Unu! De la Casa de Pensii: 5. Cinci! De la afacerea cu reţete a medicilor de familie şi a farmaciştilor: 10. Zece! Şi, cu voia dumneavoastră şi a organelor de ordine, lista rămâne deschisă.
De ani buni Universitatea din Oradea se tot reformează. Dar reforma asta din interior, pe care o tot promit rectorul, senatorii şi marii dascăli, e sortită din start eşecului. E ca şi cum ai cere violatorilor din Vaslui să se introducă pedeapsa cu castrarea chimică. Cum credeţi că nişte profesori care ridică lunar peste 3.000 de euroi vor cere ca mustăria să le fie închisă, câtă vreme mai au muşterii?
Suntem caz unic pe mapamond. De 25 de ani n-am reuşit să terminăm operaţiunea de retrocedare şi, după cum merg lucrurile, povestea va dura încă mulţi ani. Şi cum să nu dureze, din moment ce pentru unii e foarte rentabilă?
Problema care se pune este dacă Oradea are faţă de oraş turistic. Sau dacă va avea vreodată. La cum arată acum, trebuie să ne gândim de două ori dacă invităm pe cineva în casă. Când baia îţi este în reparaţii, e jenant să-l duci pe oaspete la toaleta din curte.
Acum câţiva ani scriam cum a fost emisă autorizaţia de mediu pentru ferma Nutripork de şmecherii din Cluj, care, veniţi în control la Oradea, susţineau că n-au instrumente de măsurat mirosul. Sugeram atunci să le deşertăm o vidanjă în faţa sediului, dacă tot nu le pute nimic până acolo.
Elevii sunt scoşi din examen pentru că, vorba unei purtătoare de vorbe din Inspectorat, s-au întors cu mai mult de 45 de grade în lateral. Păi, dacă s-ar aplica aceeaşi măsură, supraveghetorii ar trebui împuşcaţi: ei s-au întors cu 180 de grade, numai ca să nu vadă ce se petrece în sală.
La ce zarvă a stârnit tăierea celor nouă stejari din Piaţa Unirii, am crezut că sunt ultimii copaci de pe pământ. Nu mă miră reacţia dură a Gărzii de Mediu şi a Agenţiei de Protecţie a Mediului împotriva proiectelor Primăriei. Oamenii sunt puşi acolo politic şi deocamdată singurul proiect asumat de PSD Bihor este boicotul.
Angajaţii de la SMURD au avut o perioadă în care au refuzat să intre în colonia de ţigani din Tinca pe motiv că maşina le era atacată şi personalul agresat. Romii sunt şi ei nemulţumiţi că, astfel, nu au acces la sistemul medical de urgenţă.
Acum, că marea unirea s-a dus dracului, hai să facem nişte calcule. Conform recensământului, Oradea are 196.000 de locuitori, pe când cei înscrişi pe listele electorale sunt 189.000. Din start, cifrele nu puşcă, căci statistic 20% din populaţie este între 0 şi 18 ani.
Munca celor din Primărie, a constructorilor şi banii Uniunii Europene încep să dea roade în Cetatea Oradea. Până la finele anului se termină prima fază de reabilitare. În urma săpăturilor s-au făcut descoperiri uluitoare, inclusiv urmele unei biserici datând de prin secolul X, ceea ce ar putea îmbătrâni actul de naştere a urbei cu cel puţin 200 de ani!
Poţi să nu-l iubeşti pe Bolojan, dar nu poţi să nu-ţi iubeşti oraşul. E ca şi cum nu ţi-ai iubi mama. Acum e momentul să arătăm că nouă nu ni se rupe-n 14 de Oradea Mare. În 14 iunie.
Acum câţiva ani făceam haz de o directoare maghiară de şcoală care hotărâse ca elevii români să nu folosească toaleta colegilor unguri. Nu m-am scandalizat prea tare, fiindcă specimene de acest gen există în toate naţiile. Dar o mai ţineţi minte pe primăriţa din Biharia, care a decis să iasă din proiectul Aparegio pe motiv că preţul apei va creşte foarte mult?
Discuţiile aprinse pe tema unificării cu Sînmartinul au scos la iveală probleme structurale ale Oradiei. Măcar într-un punct toţi sunt de acord: Oradea pierde anual tineri valoroşi, care preferă oraşele mai dinamice sau ţările mai civilizate. Dar, pe lângă aceste pierderi, înregistrează şi o adevărată hemoragie a instituţiilor.
Aşa mi-a spus un cetăţean mândru nevoie mare că n-a ieşit la referendum. Are perfectă dreptate, m-am prins şi eu că de fapt se vota unificarea cu Ilie Bolojan, nu a Oradiei cu Sînmartinul...
Pe mine nu mă interesează cine îmi vinde curentul. Că o face socrul lui Ponta, naşa lui Udrea, Electrica sau Teszari, mi-e totuna. Dar sigur mă interesează să primesc energie electrică la cel mai convenabil preţ.
Ei, bine, acum să vedem ce oameni suntem. Orădeni adevăraţi sau vopsiţi? Pentru mine nu există orădeni unguri sau români, orădeni penelişti sau pesedişti. Ci orădeni care iubesc oraşul şi orădeni care sunt invidioşi pe cei dintâi...
Peste 8.000 de orădeni au semnat pentru amplasarea unei statui a regelui Ladislau în Piaţa Unirii. Iată cum comunitatea maghiară s-a mobilizat, argumentând, printre altele, că statuia întemeietorului oraşului ar creşte atractivitatea turistică a zonei.
Aşa cum prevedeam, acţiunea pur administrativă de unire a Oradiei cu Sînmartinul a trecut la faza de dat la gioale pe linie politică. Ioan Mang spune că avem de-a face cu o mită electorală, dar eu nu văd nici mita, nici valenţa electorală a unificării...
Deşi au fost câţiva dascăli prinşi cu ghilimele lipsă, mare lucru n-au păţit. Comisia de Etică, atunci când n-a putut arunca pisica moartă în ograda suratei de la Bucureşti, s-a transformat în simplu seviciu de spălat cad(av)re didactice...
Un pod nu trebuie să fie doar un drum pe care circulă maşinile. El trebuie să lege case, locuri de muncă, parcuri, teatre, mall-uri, dar mai ales oameni. Şi, dacă se poate, podurile ar trebui să aibă şi o poveste frumoasă.
Proiectul unificării e unul strict administrativ şi n-ar trebui să intereseze pe nimeni culoarea politică a promotorilor lui. Din păcate, însă, UDMR şi-a arătat făţiş împotrivirea, pe motiv că ar scădea ponderea maghiarilor din Oradea Mare, iar PSD-iştii s-au pronunţat împotrivă doar pentru că n-a fost ideea lor...
Am scris despre vrăjmăşia pe care organele şi agenţiile de la Bucureşti o arată faţă de orădeni. Acum mă voi referi la ura unor orădeni faţă de cam tot ce mişcă în oraşul ăsta...
Lumea se bucură degeaba când vede că marii tâlhari ai patriei sunt duşi cu cătuşe la bulău. După câţiva ani se vor întoarce să-şi pape liniştiţi averile. În plus, lasă în urmă un sistem administrativ complet viciat, cuib pentru toate neamurile, amantele şi profitorii de partid.
Proiectul unficării Oradiei cu Sînmartinul depinde numai de noi. Nu mai putem da vina pe miticii care, chipurile, veşnic ne vor răul. Dacă până acum votam parlamentari care dormeau cu capul pe mesele Parlamentului, acum votăm exclusiv pentru viitorul nostru.
În 2012, când la CJ s-a format triumviratul PNL-PSD-UDMR, domnul Mang avea toate atuurile să fie catalizatorul instituţiei. Sanyi Kiss nu avea atâta şcoală cât Mang vacanţă, iar Cornel Popa era aterizat - şi aşa a şi rămas - într-un loc din care nu înţelegea nimic.
În primele zile după închiderea Pieţei Unirii, circulaţia în centru a fost greoaie. Apoi, poate pentru că oamenii s-au obişnuit cu traseele sau pentru că au ocolit zona, parcă s-a circulat normal. Ca să fiu mai exact, la fel de prost ca înainte.
Viceprimarul pesedist Ovidiu Mureşan a fost înlocuit cu udemeristul Istvan Huszar. Imediat după schimbare unii membrii PSD au pus pe tapet tragedia etnică care se produce.