Tâlhari blocaţi în trafic în Bihor. Încercând să scape, şi-au atacat urmăritorii cu toporul şi au aruncat cu pietre în maşini
Patru bărbaţi din localitatea bihoreană Tileagd sunt anchetaţi pentru tâlhărie calificată şi distrugere, iar trei dintre ei au şi fost reţinuţi în urma unui incident violent petrecut duminică dimineaţa. Tâlharii au fost prinşi furând baloţi de lucernă de pe un câmp din Uileacu de Criş chiar de proprietarii terenurilor, care i-au urmărit cu maşinile şi i-au blocat în trafic pe o stradă din comuna Tileagd, unde hoţii au devenit violenţi şi i-au atacat pe urmăritori cu toporul, pietre şi ţevi de metal, distrugându-le şi maşinile.